Edgar Cayce
Pagina 1 din 1
Edgar Cayce
Edgar Cayce (1877 – 1945) s-a născut într-o familie săracă din Kentucky. A fost retras de la şcoală după ce a absolvit 8 clase, pentru că familia nu îşi permitea să plătească taxele şi educaţia primită până atunci era considerată suficientă. Pierderea nu a fost prea mare pentru că Edgar Cayce a fost un elev mediocru care avea dificultăţi în a memora orice, chiar şi alfabetul.
Părăsind şcoala Cayce porneşte în căutarea unui loc de muncă. Angajat ca şi comis-voiajor, el se îmbolnăveşte de o laringită severă în 1900 care îi provoacă pierderea totală a vocii. Doctorii care l-au consultat au constatat că problema sa este de natură psihologică – o reacţie isterică la despărţirea de logodnica sa.
Pentru a se vindeca apelează la hipnoză, iar chiar din timpul primei şedinţe încep “lecturile” sau profeţiile sale.
Edgar Cayce, considerat unul dintre cei mai mari profeţi americani, are şi meritul de a fi devenit un veritabil fenomen mediatic. Probabil ca nu ar fi atras atenţia asupra sa dacă nu ar fi creat controverse prin profeţii în care vorbea de Atlantida, cutremure, piramide sau reîncarnare. Profeţiile sale atrag multora atenţia mai ales prin volumul lor uriaş – 14.256 “lecturi” adunate la Association for Research and Enlightment (A.R.E), unde sunt studiate şi analizate de către susţinătorii săi.
Renumele “profetului adormit” (pentru că profeţiile le făcea dintr-o stare de transă, asemănătoare cu somnul) a fost consacrat chiar de către New York Times, care într-un articol publicat la data de 9 octombrie 1910 vorbea despre “Illiterate Man Becomes a Doctor When Hypnotized”.
Într-adevar, profeţiile de început ale lui Cayce s-au concentrat pe cele de natură medicală şi de oferire a unor tratamente neortodoxe şi neconvenţionale. Unul dintre meritele sale este că, în urma indicaţiilor sale, doctorii au realizat prima operaţie a unui membru în care au folosit o bucată de metal pentru a-i salva articulaţiile. Bineînţeles că a dat şi soluţii cel puţin ciudate: de exmplu recomandă bolnavilor de cancer să aplice pe partea afectată pielea însângerată a unui iepure proaspăt jupuit.
Deşi în epocă i s-a dus faima de vindecător, cercetătorii rămân sceptici din cauza lipsei de probe. La A.R.E. se găsesc doar copii ale lecturilor sale: în ele nu se spune ce ştia Cayce despre starea pacientului înainte de a intra în transă şi nici care au fost urmările “lecturii” sale (dacă persoana s-a vindecat sau nu).
Previziunile sale legate de viitorul şi trecutul omenirii cuprind o gamă destul de variată şi de complexă de teme şi temeri:
• California va dispărea în mare pe la 1936;
• New York-ul va dispărea în urma unui cataclism;
• În anul 1958 America va descoperi raza/cristalul care dădea putere locuitorilor Atlantidei;
• A prezis moartea unui preşedinte american – interpreţii săi îl identifică cu Kennedy;
• În jurul anului 1968 China se va converti la creştinism;
• În 1933 lumea se va redresa din punct de vedere economic (ieşirea din Marea Criză Economică);
• Sufletele care trăiau pe Atlantida se reîncarnează periodic – când se întâmplă asta izbucnesc războaie pe pământ;
• Atlantida este plasată undeva în zona Triunghiului Bermudelor;
• Atlantida este locul de unde a pornit cultura Egipteană şi cea sud-americană; dovada se găseşte sub laba dreaptă a Sfinxului – unii cercetători consideră, în urma unor teste, că ar exista acolo o încăpere.
Dar după cum se poate observa cu uşurinţă, nu toate profeţiile sale s-au îndeplinit. Cum interpretează susţinătorii săi acest fapt?
Autoarea romanului de faţă are două teorii:
1. Cayce nu a indicat mileniul sau s-a amânat un cataclism programat. Astfel se spune despre cutremurul devastator anunţat în California: „Or, în 1936, nu s-a întâmplat nimic asemănător. Există mai multe ipoteze. Ori e vorba de anul 2036 (deoarece Cayce nu a indicat mileniul) – caz în care ar trebui să se aştepte această dată ca să se verifice profeţia; ori (lucru greu de înteles pentru nişte pământeni lipsiţi de credinţă) a fost prevăzut un cataclism, care a fost îndepărtat de rugăciuni…”
2. Greşeli de tipar: „În fine, pentru cei care sunt cu adevărat dezolaţi că nu au văzut în 1936 marele dezastru anunţat, mai există o explicaţie posibilă: secretara lui Cayce, frumoasă, tânără şi îndrăgostită de „şeful” ei (care era încântător!), era puţin cu capul în nori.”
Personal, am văzut în autoarea romanului un susţinător fervent (chiar habotnic) a lui Cayce. Deseori mi s-a părut că face eforturi uriaşe pentru a-i argumenta profeţiile – deşi de multe ori alte comentarii nu erau necesare – şi nu o dată mi-a creat imaginea unei persoane atât de subjugate de imaginea lui Cayce încât pierde simţul proporţiei.
De exemplu, întrebat dacă Statele Unite pot ajuta alte ţări din punct de vedere economic, Cayce răspunde: „Nu numai ca asta va fi posibil, dar trebuie s-o faceţi dacă vreţi o pace durabilă.” (Lectura 3976-28, 20 iunie 1843). Autoarea consideră că pornind de la această „profeţie” s-a realizat planul Marshall: „De data aceasta, Cayce a fost ascultat. În ziua de 5 iunie 1947, generalul George Marshall l-a convins pe preşedintele Truman că Europa trebuia ajutată să se ridice economic.”
Profeţiile lui Edgar Cayce este o carte pentru cei pasionaţi de acest domeniu, pentru că autoarea oferă numeroase citate din alţi profeţi moderni celebrii care să le susţină pe cele ale lui Cayce. În acelaşi timp cartea tratează teme precum astrologia sau nemurirea sufletului, toate susţinute de o puternică credinţă în Dumnezeu

Vizitator- Vizitator
Pagina 1 din 1
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum