Padurea Baciu

Tetrazon 5/2/2010, 19:40

Padurea Baciu
La o ora de mers pe jos de la marginea orasului Cluj-Napoca, trecand de padurea Hoia, ajungem in mult controversata padure Baciu.
Ne asteptam sa vedem de la bun inceput copacii crescuti in forme bizare, insa acestia ni s-au aratat doar dupa ce ne-am pus corturile in Poiana Rotunda si am inceput sa exploram. Era cald afara. Ziua nu misca nimic in padure si vantul batea rar. Se putea simti o apasare curioasa precum si prezenta sporadica a cate unei entitati a padurii. Povestile spun ca padurea Baciu ar contine o poarta cu destinatie incerta, precum si ca lacul din zona padurii s-a format deasupra unui cimitir. Ce-i drept, se aud multe povesti, dintre care si cele cu protagonisti de pe alte planete.

Izvorul e cam la inca o ora in plimbare de la Poiana Rotunda, iar de la izvor se mai face o bucata de drum pana la un loc in cu o intensitate izbitoare, unde se afla 3 cercuri concentrice (formate prin incretirea pamantului), cu pamant ars in mijloc. Cercul exterior are 5 puncte marcate pe linia lui de catre 5 copaci, din care 2 sunt fiecare dublii (adica in loc de un singur trunchi, copacul are doua, alipite). In pardea nordica, in exterior cercului este o bucata ridicata de pamant care seamana cu un fel de mormant dar avand in vedere inaltimea acestuia si faptul ca se afla in partea nordica, ma duce cu gandul ca n-ar fi exclus sa fi avut rol de altar (nordul fiind de regula punctul cardinal al altarului in unele ritualuri pagane).

Evenimente stranii se pot intampla atat noaptea, cat si ziua. In cele doua expeditii la care am participat, lumina ori intunericul nu reprezinta o garantie.

Si totusi, in prima zi, mergand dupa apa, intorcandu-ne de la izvor pe langa cheile Baciului, dam de un mos care se misca schiopatand incet, foarte incet, pe drumul de padure. Avea ochii albastru-deschisi privea in gol, insa ne si fixa intr-un mod straniu. L-am salutat, crezand ca e cineva de la vre-o stana din apropiere. El s-a oprit, si ne-a intrebat cu o voce stinsa cum se ajunge in Cluj. Ni s-a parut ciudat ca nu avea nimic cu el, nici o plasa, nici un rucsac. I-am explicat cea mai simpla cale de a ajunge: pe urmele masinilor (urmele lasate de roti in pamant). Era calea mai lunga, dar nu avea cum sa se piarda. Pentru asta ar fi trebuit sa treaca prin Poiana Rotunda, unde s-ar fi intalnit cu ceilalti, asa ca nu ne faceam griji ca nu ar ajunge in oras. Batranul ne-a multumit, si si-a continuat drumul, schiopatand. Cand ne-am intors la corturi, ceilalti nu vazusera pe nimeni pe drum. Batranul nu a mai ajuns in poiana in acea zi si nici in cele urmatoare. Urmarindu-ne cursul catre izvor, nu am dat de el, era ca si cum ar fi disparut. Mai pe seara, cel cu care fusesem la izvor ne-a povestit ca sub privirea batranului, se simtea privit in toate colturile din interiorul sau.
Pe parcursul zilei, in poiana a trecut un grup de cercetatori romani si americani care ne-au avertizat sa nu innoptam in padure. Mai incolo am fost vizitati de un cuplu cu un copil, cei doi au facut yoga in centrul poienei rotunde. Nu ne-au deranjat pe noi, noi nu i-am deranjat pe ei. Copilul se dadea cu bicicleta in imprejurimi. Cand au dat sa plece, ne-au avertizat si ei sa nu stam peste noapte, din cauza radiatilor padurii si a spiritelor ce salasluiesc acolo. Au plecat inainte de a se insera. Noi nu le-am ascultat indemnele si am stat 3 nopti, in prima expeditie.
A venit noaptea, am facut focul, am mancat bine. In jurul nostru se auzeau pasi, fosnete ciudate si se vedeau ochisori verzi-luminosi, in padure, miscandu-se in jurul poienei. Nimeni nu s-a dus sa investigheze. In noaptea urmatoare, dupa ce doi dintre noi s-au intalnit cu un lup care nu a atacat, s-a petrecut aceeasi scena, cu ochisorii, insa cu miscari mai intense. Cadeau ghinzi din copaci fara a fi stejari in preajma. La ora 4, am adormit toti langa foc. In a treia noapte, pe cand s-a facut bezna, ne-a venit ideea sa ne mutam la cercurile de pamant, descrise anterior. Ne-am impachetat pe intuneric, cu ajutorul doar a unei mici lanterne si am pornit-o prin padure. Acea plimbare nocturna m-a trecut prin toate starile, iar la un moment dat, asta mi s-a parut a fi o ca o incercare. La miezul noptii am ajuns la destinatie si am pus corturile. In acea noapte am auzit pasi si un clantanit intens de dinti inafara cortului. Cand m-am uitat, n-am vazut pe nimeni si nimic. In timpul somnului, persoana cu care eram in cort ma chema la cercuri, insistand. Am refuzat. Dimineata, persoana nu-si mai amintea nimic din ce spusese. Ne-am trezit cu totii cu o durere de cap inexplicabila in intensitate.

A doua expeditie la care am asistat a durat o zi si o noapte, in care am prins o furtuna apriga. Ziua ne-am plimbat prin padure si am gasit o serie de gropi, variind de la lungimea unui om matur pana la lungimea unui copil. Nu am gasit explicatie pentru ele. Am campat tot in Poiana Rotunda, insa de data asta n-am putut face foc, deoarece seara incepuse deja sa ploua. Patru din noi s-au refugiat de ploaie in cort, iar eu si inca un ins am ramas afara, pe un nailon intins pe jos. Dupa o vreme, am intrat si noi in cort. Ploaia s-a oprit, iar cand am iesit cu totii afara, spre surprinderea noastra, nailonul era rulat sul si impachetat, ceea ce noi nu facuseram cand l-am lasat in ploaie. Lemnele de langa tentativa esuata de foc erau mutate cu cativa metri inspre padure, fara a fi fost suflate de vant (erau lemne mari).

In jurul nostru avea loc acelasi fenomen de ochisori verzi. I-am numarat, erau aproximativ 10 perechi. Se miscau cu o viteza mult mai mare decat in prima expeditie. Daca acestia aveau o inaltime aproximativa de un metru, atunci unica pereche de ochi rosii depistata in padure era la aproximativ doi metri. Ne simteam priviti, sau mai degraba analizati. Ma gandeam ca sigur cineva se distreaza de comportamentul nostru, mai ales cand cineva din grup s-a speriat de un zambet diform pe care l-a vazut atasat de ochisorii rosi. Cerul avea o luminozitate proprie, asa ca puteam vedea in noapte fara mare dificultate.

A inceput iar sa ploua. 4 s-au dus in cort, eu si un ins am ramas afara, sa ne asiguram ca totul e in regula. La un moment dat, doua sfere imateriale au taiat o carare bine definita prin iarba si s-au apropiat de noi, una la 1 metru si cealalta la 3 metri de unde stateam. Au stationat cateva secunde, dupa care au taiat o noua carare inapoi in padure. Faptul ca ni s-au aratat ne-a entuziasmat pe noi doi, insa i-a cutremurat putin pe ceilalti patru.

Cum totul se intensifica in jurul nostru, s-a intamplat ceva foarte straniu: cei care aveau anumite afectiuni interne au semnalat dureri in zona organelor respective. Asta a durat o vreme buna, pana cand ploaia s-a intensificat si mai tare si am intrat cu totii in cort. Stand chiar la deschidere, am vazut ceva ce, dupa parerea mea, a marcat punctul culminant al serii: ceva asemanator cu ceata, insa de densitatea unui abur, a inceput sa intre in poiana dintr-o parte a padurii. A umplut jumatate de poiana si tot venea, in pereti mari, verticali. In jumatate de poiana nu se putea vedea nimic, datorita acestei ceti ciudate, iar in cealalta se vedea clar. Nu parea a fi ceata deoarece ceata are acel miros specific, iar abur nici atat deoarece aburul are o densitate care nu era prezenta in fenomenul la care asistam. Dupa o vreme de acumulare a 'cetii' in jumatate de poiana, deasupra centrului s-a format ca o sfera uriasa din acea materie, dupa care totul s-a revarsat si in partea poienii care era clara. Nu mai puteam vedea nimic in jur, iar zgomotele se intensificau. Un ins, totusi, a spus ca vede zidurile unei cetati deasupra cetei. Intrase intr-o stare dubioasa pentru circumstantele date. Inca nu ne e clar de ce a vazut ce a vazut. Atunci am decis ca putem inchide cortul si sa incercam sa dormim. Era deja tarziu. Am inchis cortul, ne-am inchis ochii, pe cand am inceput sa auzim un marait foarte ragusit. Eu am crezut ca e din cort, banuind ca cineva are chef de glume. Ceilalti mi-au spus ca vine de afara. Nefiind sigura, am deschis cortul si am iesit. Zgomotul venea mult mai intens din lateralul cortului, intr-adevar, de afara. Privind cu lanterna, n-am gasit nimic. Am adormit cu totii, sperand ca nu am deranjat spiritul padurii cu nimic asa de tare incat sa se intample fenomene cu o finalitate mai putin fericita.

A doua zi, totul era ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Am cautat o ora in jurul poienii dupa urme in noroi, dar nu am gasit nimic ce sa sugereze trecerea unor animale sau oameni.

Toate aceste evenimente m-au convins ca padurea Baciu are un spirit al ei, un spirit care trebuie respectat si care nu trebuie provocat sau invadat abuziv. Este un loc imprevizibil, care poate sa uimeasca, dar poate sa si sperie. Este o provocare din care insul poate invata, dar este una care nu trebuie luata lesne. Multi care au fost acolo, povestesc de o chemare neomeneasca ce inca ii atrage catre padurea Baciu.