Experimente genetice in Antichitate?

Majoritatea celor ce raporteaza rapiri OZN spun ca au fost supusi la controversate experimente genetice sau au fost martori la acestea. Nici aceste aspecte nu lipsesc din vechile documente sacre. Oamenii de stiinta, de la Darwin încoace, sunt încredintati ca omul este rezultatul evolutiei de patru miliarde de ani a biosferei. Numai ca în aceasta evolutie exista si unele semne de întrebare.

Nu cumva – se întreaba unii – evolutia speciei umane a fost influentata si de o Inteligenta nepamânteana? În felul acesta s-ar putea stinge contradictia dintre creationism si evolutionism, întelegând ca omul ar fi fost într-adevar creat, de o instanta cosmica aflata mult deasupra noastra, dar nu din nimic ci îmbunatatind – prin tehnici de tipul ingineriei genetice – creaturi inferioare existente deja. Cu alte cuvinte „tarâna” din care a fost plamadit omul, conform traditiei biblice, ar trebui interpretata ca „materie pamânteana”, incluzând aici si vietuitoarele de pe Pamânt.

Într-un text sumerian, cu cel putin o mie de ani mai vechi decât cele mai vechi scrieri biblice, text citat de Zecharia Sitchin în Genesis Revisited (1990), se vorbeste de Anunnaki, ceea ce în sumeriana însemna „cei care au venit din Cer pe Pamânt”. Acestia ar fi sosit, conform documentului, dintr-un loc numit Nibiru, creând omul, prin amestecarea unor componente ceresti cu altele pamântene. Sitchin afirma în concluzie ca Adam si Eva n-ar fi fost altceva decât primii „copii-eprubeta”. În cartea citata, el reproduce si un desen de pe un sigiliu sumerian, în care el presupune ca ar fi înfatisata aceasta operatie.

Conform celor scrise în Vechiul Testament, Dumnezeu a facut lumea, vietatile, omul. Pe Eva a creat-o dintr-o coasta a lui Adam (ceea ce azi ar fi posibil chiar si pentru noi, prin inginerie genetica, incluzând clonarea si renuntarea la cromozomul Y). În originalul ebraic al Bibliei, numele Domnului este Elohim, substantiv plural. De altfel, Biblia foloseste pluralul si în alte ocazii. Dumnezeu spune: „Sa facem om dupa chipul Nostru, dupa asemanarea Noastra” (Geneza, 1; 26). E oare doar pluralul majestatii sau la aceasta actiune au participat mai multi care semanau între ei? Întrebarea e cu atât mai pertinenta cu cât peste câteva pagini îi vedem implicati în experimente genetice pe unii dintre îngeri, despre care nu se spune nicaieri de unde au aparut.

Astfel, daca martorii rapirilor OZN vorbesc azi de misterioase experimente genetice, menite sa dea nastere unor hibrizi, care sa fie mai reusiti decât oamenii actuali, ori despre relatii sexuale între cei rapiti si anumite exemplare dintre vizitatori, în Biblie, scrie: „Fiii lui Dumnezeu, vazând ca fiicele oamenilor sunt frumoase, si-au luat dintre ele sotii, care pe cine si-a ales [...] În zilele acelea erau pe Pamânt uriasi, si chiar dupa aceea, când fiii lui Dumnezeu au intrat la fiicele oamenilor si acestea le daruiau fii: acestia sunt uriasii din vechime, oamenii cei vestiti.” (Facerea, 6; 2, 4).

Cartea lui Enoh (Cap. VII-XI) este mult mai explicita. Ea spune ca fiicele pamântenilor erau gratioase si frumoase, iar doua sute de „copii ai cerurilor”, deci fiinte fara îndoiala de natura nepamânteana, s-au îndragostit de ele si s-au gândit sa-si ia dintre ele neveste si sa faca cu ele copii. Seful grupului era Samyaza, care de la bun început îsi avertizeaza subalternii ca nu este bine ce fac si ca vor fi pedepsiti pentru aceasta, si cu atât mai mult va fi pedepsit el însusi, ca sef. Totusi, Samyaza sau nu vrea, sau nu are autoritatea sa se opuna. Drept rezultat se nasc uriasii Nephilim pomeniti si în Biblie.

Natura îngerilor este în vechile scrieri când spirituala când fizica. Filosoful iezuit francez Pierre Teilhard de Chardin (1881-1955) considera ca îngerii sunt fiinte „legate intim de Universul material”, dar mai evoluate „întru Dumnezeu” decât oamenii. Îngerii sunt uneori asexuati alteori de sex masculin. Astfel, în Biblie, vestitorii dezastrului de la Sodoma, cei ce îl elibereaza din cripta pe Iisus, dar si altii sunt numiti „cei doi barbati”. Tot de sex masculin par sa fi fost si îngerii care au avut copii cu pamântenele.

Dar în acest caz, ramâne si problema compatibilitatii genetice. Doar indivizii din aceeasi specie pot avea urmasi capabili sa se reproduca în continuare. Acceptam ca îngerii apartineau aceleiasi specii ca si oamenii? Daca nu, înseamna ca ei au efectuat asupra pamântenilor experimente genetice de hibridare, interesati în a crea „viteji” si „oameni cu nume”, adica exemplare mai reusite ale speciei umane decât cele care s-ar fi nascut fara interventia lor. Iar aceste experimente nu au fost pe placul Divinitatii.

Enoh nu este singurul om mentionat în Vechiul Testament ca ar fi fost „rapit” de emisari ceresti. Iata alte câteva exemple notorii. Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul a fost, conform traditiei, înaltat si el în cer. Citim în acest sens în Biblie: „Când Domnul a fost sa-l ridice pe Ilie la Cer în vârtej de vânt [...] iata, un car de foc si cai de foc i-au despartit [...] si Ilie s-a înaltat la cer într-un vârtej de vânt” (2 Regi, 2; 1-12). Stiind ca va fi rapit, Ilie peregrineaza prin mai multe orase, fara a spune de ce.

Si în multe cazuri raportate în zilele noastre cel ce urmeaza sa fie rapit simte nevoia imperioasa ca sa mearga, aparent fara rost, într-un loc anume, unde se va produce evenimentul. Iar în mintea celui ce a urmarit precedentele episoade ale serialului nostru, acel „vârtej de vânt”, care este în acelasi timp si un „car de foc”, va evoca imediat un OZN. Dar cum altfel ar fi putut descrie un martor, de acum doua milenii si jumatate, un vehicul luminos care se rotea si se putea înalta cu repeziciune spre cer?

Si proorocul Ezechiel a vazut ca „un vânt-vârtej venea dinspre miazanoapte si un nor mare într-însul si stralucire împrejuru-i si foc sclipitor, iar în mijlocul lui ca si cum ar fi fost o aratare de chihlimbar în mijlocul focului si stralucire într-însa. Si în mijloc, ca o asemanare de patru fapturi vii”. Într-o alta traducere, aceeasi întâmplare e descrisa ca un „snop de foc, care raspândea în jur o lumina stralucitoare, în mijlocul careia lucea ca o arama lustruita care iesea din mijlocul focului. Tot în mijloc se vedeau patru fapturi vii a caror înfatisare avea o asemanare omeneasca” (Ezechiel, 1; 4-5).

Dincolo de vadita dificultate a naratorului de a descrie cu vocabularul sau rudimentar un fenomen total neobisnuit, asemanarea cu un OZN este din nou evidenta, mai ales daca adaugam ca dupa aceasta fraza urmeaza o lunga descriere a obiectului, de pilda: „cele patru [roti] aveau aceeasi înfatisare; iar dupa lucrarea lor erau ca si cum ar fi fost roata’n roata. Ele înaintau în toate cele patru laturi ale lor si’n timpul mersului nu se învârteau [...] si când fapturile cele vii se ridicau de la pamânt se ridicau si rotile [...] caci duh de viata era în roti...”.

Aceste descrieri obscure dau seama de efortul facut de privitorul confruntat cu o alcatuire evident tehnica, în stare sa zboare, gratie acelui „duh de viata” careia azi i-am da probabil numele de „principiu de propulsie” sau poate „antigravitatie”. S-ar putea, tot asa, ca scribul sa nu fi avut alt termen potrivit, pentru un mecanism care se misca singur, decât „fapturile cele vii”.

Ezechiel descrie si o alta întâlnire cu o întocmire venita din ceruri. Imaginea acesteia trimite din nou la OZN-uri, în ciuda limbajului arhaic: „de la mijloc pâna jos era foc, iar de la mijloc în sus era ca boarea unui chip ca vederea unui chihlimbar”.
Foarte multi dintre cei ce au suferit o rapire OZN spun ca au fost ridicati în vazduh de un fascicul luminos. Ezechiel descrie acelasi lucru prin cuvintele „si a întins ceva ca asemanarea unei mâini, si m-a apucat de crestetul capului. Duhul m-a ridicat între Pamânt si Cer, si m-a adus, în Ierusalim” (Ezechiel, 8; 2-3). El reuseste apoi sa treaca prin zidul casei Domnului, vazând nelegiuirile din interior, într-un mod care seamana cu faimoasele treceri prin zid raportate de cei rapiti.

Proorocul Isaia se pare ca a avut si el parte de zboruri spatiale. Ele au fost însa epurate din textele Bibliei canonice si s-au pastrat numai într-un apocrif slavon: Vedenia lui Isaia. Istoria începe, ca si la Enoh, într-o noapte când profetul este vizitat de doi barbati înalti, trimisi sa-l ia în Cer. Aici îi sunt aratate o seama de taine sacre, dupa care este adus acasa. El are impresia ca a petrecut în cer doar doua ore, dar va constata ca pe Pamânt s-au scurs în acest timp 32 ani. Ar fi desigur interesant de stiut daca aceasta anomalie (atât de binecunoscuta, de la paradoxul einsteinian al gemenilor si pâna la basmele de tipul „Tinerete fara batrânete”), a fost consemnata înca din viata profetului sau este o contaminare mai târzie.